Acasă » Știri » Sport » Să nu punem tunurile pe Colțescu!

Să nu punem tunurile pe Colțescu!

De: Bogdan Socol 10/12/2020 | 10:44
Să nu punem tunurile pe Colțescu!

Citesc cu uimire toate reacțiile declanșate de așa-zisul scandal de rasism de la meciul Paris Saint-Germain – Istanbul Bașakșehir, care au șters complet gestul mârlănesc al lui Pierre Webo pentru care urma să fie eliminat de pe banca turcilor. Am ajuns să trăim prea politically correct, ca într-o bulă de săpun, în care nici nu mai poți spune că smoala e neagră, ci de culoare închisă. Intenția mea nu este să îi iau apărarea lui Sebastian Colțescu, vinovat de multe alte păcate de-a lungul carierei de arbitru, dar nicidecum de rasism în cazul de față.

Sub nicio formă „rasism ordinar”, cum a calificat gestul extrem de sensibila șefă a Ministerului Sportului din Franța, Roxana Mărăcineanu, de origine chiar româncă, dar care a dus tot ceea ce doar pare discriminare într-o dimensiune cu totul aberantă. Îmi aduc aminte chiar cum meciul Nice – Marseille din august 2019 a fost întrerupt din cauza unor bannere ironice ale fanilor gazdă, considerate homofobe. Măsura cu totul exagerată a fost taxată atunci chiar de jucătorul lui Nice, Wylan Cyprien, care, întâmplător sau nu, este și el de culoare (sau cum naiba se mai spune în lumea asta tot mai sensibilă la orice, dar incapabilă să reacționeze cu adevărat la marile probleme ale omenirii): „Sunt împotriva tuturor formelor de discriminare, a homofobiei și a rasismului, dar nu trebuie oprite meciurile pentru ceva atât de nesemnificativ. Este ridicol. Nu are nimic de a face cu jocul și nu sunt jigniri îndreptate către persoanele gay.”

Revenind la toată nebunia de marți seară, care a escaladat, ajungând chiar la chestiuni diplomatice, după ce președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a solicitat ca UEFA să ia măsuri împotriva arbitrului român. Culmea, solicitarea vine din partea unui tip care a făcut patru luni de închisoare în 1998 pentru că s-a considerat că versurile recitate în public de el, adaptate după un poet turc, au incitat la violență și ură religioasă și de rasă!

Iar scena unde s-a produs nefericitul eveniment a fost tocmai în Franța, unde nu s-a luat nicio măsură față de caricatura nesimțită a celor de la Charlie Hebdo ce o înfățișa pe Simona Halep drept o țigancă ce vindea fier vechi pe străzile Parisului, după ce a câștigat Roland Garros-ul în 2018. Acela nu a mai fost rasism ordinar sau discriminare pe față, ci doar umor pe care noi, ăștia mai încuiați, nu îl înțelegem. Dar culmea este că noi, românii, nu ne-am prea sinchisit de acel desen lipsit complet de doza de ironie specifică oamenilor inteligenți, însă acum sărim la gâtul lui Colțescu pentru că a spus ceva ce aproape 90 la sută dintre noi ar fi zis în acel context. Cum poți identifica cel mai rapid un om de culoare printre mai mulți albi? Îi spui „ăla negru”. Și nu e ăla mare de respira greu, care era, de fapt, ta-su! La fel cum, poate, sensibilul Demba Ba ar fi indicat un om alb între mai mulți negri: „ăla alb”. Aici mai era discriminare? Sau am ajuns atât de rău încât nu mai putem folosi anumite culori pentru a distinge ființe sau obiecte?

Dacă în locul lui Webo ar fi fost un asiatic și Colțescu îi spunea „ăla galben”, era tot rasism?! Sau nu mai știm sau, mai grav, nu mai vrem să recunoaștem denumirile raselor: caucaziană sau europeană, mongoloidă sau galbenă, negroidă (da, așa este corect sau mai e și ăsta rasism?!) și australoidă?! De la vorbele lui Colțescu până la ștampila de rasism pusă românilor nu a mai fost decât un pas, iar acum, vom fi obligați să ne cerem iarăși scuze ca întreg popor pentru ceva pentru care nu ar prea trebui să ne sinchisim, sincer.

La fel stau lucrurile și acum! Am ajuns să nu mai putem pronunța cuvântul „negru” că imediat sare în sus Europa cea pudică și atât de politically correct, scandalizată de un cuvânt prea greu de suportat. Iar ministrul sportului de la noi, Ionuț Stroe, s-a grăbit să ceară scuze întregii lumi „în numele sportului românesc pentru acea exprimare nefericită, care va fi sancționată”. Practic, mesajul domnului Stroe este cel al unui individ servil, prins cu chiloții în vine, așa cum a fost și surprins în timpul unei emisiuni televizate în timpul stării de urgență. În loc să analizeze situația și să verifice mai întâi toate punctele de vedere, el a sărit direct cu scuzele.

Sebastian Colțescu a avut destule păcate în cariera lui de arbitru, dar în niciun caz nu poate fi vorba de rasism în situația în care a fost implicat. Putem lua, oare, atitudine și să ne apărăm drepturile în fața unor acuzații lipsite de adevăr sau ne vom face iarăși preș în fața Europei atât de milostive cu noi în ceasuri de grea cumpănă?

În plus, vă sugerez tuturor să citiți toate postările fostului internațional englez de origine jamaicană John Barnes din ultimele două zile de pe contul lui de Twitter cu privire la problema de la Paris. Veți afla cum un om de culoare, care își asumă acest lucru și care anul trecut îmi spunea personal că a avut parte de rasism în cariera lui, dar că nu a avut o problema cu asta, spune lucrurilor pe nume. Mai mult chiar, făcea și o glumă că Valentin Negru ar trebui să își schimbe numele. Și tot el spunea că jucătorii lui PSG au decis să se retragă de pe teren dupa ce au fost prost informați că secundul lui Istanbul Bașakșehir ar fi fost abuzat rasial de arbitrul de rezervă.

Și încă ceva: pentru gestul de mitocan al lui Webo pentru care ar fi luat cartonașul roșu, cine își cere scuze?!

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de dragoste ca în filme
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din imaginile cu ea dezbrăcată!
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din...
Ea e considerată cea mai frumoasă prezentatoare din lume! Aparițiile ei lasă milioane de oameni cu pulsul ridicat
Ea e considerată cea mai frumoasă prezentatoare din lume! Aparițiile ei lasă milioane de oameni...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și intră într-o relație amoroasă
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă prin fața unui TIR
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au fost rase de pe hartă pentru proiectul NEOM
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Vești bune despre Florin Piersic. Medicii de la Spitalul ”Foișor” au facut anunțul: ”Se alimentează și bea lichide singur”
Vești bune despre Florin Piersic. Medicii de la Spitalul ”Foișor” au facut anunțul: ”Se alimentează...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două femei”?  „Noi, bărbații, suntem de două feluri, care facem și care nu recunoaștem.”
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Condimentul care îmbunătățește sănătatea creierului. E foarte ieftin, se vinde chiar și cu 2.30 de lei
Condimentul care îmbunătățește sănătatea creierului. E foarte ieftin, se vinde chiar și cu 2.30 de...
De ce e bine să pui mălai și zahăr în grădină. Soluția naturală și ieftină care te scapă de un mare dăunător și îți salvează recolta
De ce e bine să pui mălai și zahăr în grădină. Soluția naturală și ieftină...
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Anunţul despre Maria Ciobanu a fost făcut din SUA de Bebe Mihu, soţul Mariei Dragomiroiu
Anunţul despre Maria Ciobanu a fost făcut din SUA de Bebe Mihu, soţul Mariei Dragomiroiu
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Jigniri aspre între Nicolae Guță și fosta soție. Narcisa îl acuză că nu se mai satură de bani
Jigniri aspre între Nicolae Guță și fosta soție. Narcisa îl acuză că nu se mai...
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV, pentru cele 17 săptămâni la SURVIVOR All Stars
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV,...
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor:
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
Florin Piersic deține o mulțime de titluri de cetățean de onoare. Orașele care i-au oferit această distincție
Florin Piersic deține o mulțime de titluri de cetățean de onoare. Orașele care i-au oferit...
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie arhitecturală, acum a ajuns o ruină, iar turiștii au ajuns să evite locul
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie arhitecturală, acum a...
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul- Update
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Medicii iau în calcul să...
×